Mergi la conţinutul principal
  • Clear

a 26-a promoție de polițiști, absolvenți ai Academiei ”Ștefan cel Mare” au primit diplomele de licență

Astăzi, 16 iulie 2020, a avut loc ceremonia de înmânare a diplomelor de studii, absolvenților care fac parte din a 26-a promoție de polițiști a Academiei ”Ștefan cel Mare”. Evenimentul a fost organizat cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției cu virusul de tip nou, cu participarea conducerii MAI și cea a Academiei și colectivului de profesori ai instituției.

 

Astfel, în discursul său, ministrul afacerilor interne, a felicitat absolvenții cu acest eveniment frumos,  dorindu-le mult curaj și perseverență. Totodată, Pavel Voicu a menționat despre faptul că echipa Ministerului Afacerilor Interne îi așteaptă în rândurile angajaților din toate subdiviziunile.

 

După ce și-au luat rămas bun de la drapelul Academiei, tinerii polițiști au primit diplomele de absolvire și au depus flori la monumentul Domnitorului „Ștefan cel Mare și Sfânt”, inaugurat astăzi.

 

În acest an, Academia de Poliție „Ştefan cel Mare” a fost absolvită de 118 studenți, 66 băieți și 52 fete, care și-au făcut studiile la Facultatea de Drept și facultatea Securitate Civilă și Ordine Publică. 98 de absolvenți cu studii la buget și 20 prin contract.

 

Academia ”Ştefan cel Mare” a MAI, fondată la 1 septembrie 1990, este un centru de instruire, ştiinţific şi cultural, cu bogate tradiţii şi cu un adevărat spirit universitar;  o instituţie modernă, care în 25 de ani de activitate, a dobândit, prin perseverenţă şi rigurozitate, un renume în plan naţional şi internaţional.

 

Pentru mai multe fotografii, accesați pagina de facebook MAI.